Subtitrările închise (Closed Captioning, CC) sunt, de fapt, aceleași cu subtitrările obișnuite. Termenul „closed captioning” a apărut în Statele Unite în timpul tranziției de la televiziunea analogică la cea digitală – și chiar mai devreme. Se referă la subtitrări care sunt transmise separat de imaginea video și care pot fi activate sau dezactivate de utilizator, în funcție de nevoie.
Apogeul subtitrărilor închise
În epoca televiziunii analogice, unele canale foloseau două semnale separate: unul pentru video și unul pentru subtitrări. Utilizatorul putea decide dacă dorea să activeze subtitrările. Astfel, în Statele Unite a apărut conceptul de „subtitrări închise” — subtitrări invizibile care pot fi activate atunci când este necesar. Totuși, acest lucru nu era răspândit, deoarece era nevoie de televizoare speciale cu receptoare duble și un sistem de combinare a celor două semnale. Odată cu apariția televiziunii digitale, care a permis transmiterea subtitrărilor de la început, termenul CC (Closed Captioning) a devenit un termen consacrat în limba engleză, oferind utilizatorilor control complet asupra subtitrărilor.
Conceptul de CC în alte țări
În Statele Unite, termenul CC este bine cunoscut și folosit chiar și în legislație. În alte țări, cum ar fi cele din Europa, termenul nu este la fel de larg recunoscut, deoarece oamenii sunt mai obișnuiți cu termenul tradițional „subtitrări”.
Există o diferență între subtitrările închise și subtitrările obișnuite?
Afirmația că subtitrările închise sunt superioare subtitrărilor obișnuite este o concepție greșită. Această credință s-a răspândit pe internet atunci când diferite site-uri au început să repete și să răspândească informații eronate, cum ar fi ideea că subtitrările închise nu doar că afișează dialogul, dar și sunetele din jur. Deoarece multe sisteme automate preiau informații de pe internet, această eroare a devenit și mai răspândită.
Este important să înțelegem că subtitrările închise și subtitrările obișnuite sunt identice.
