Subtitrările joacă un rol esențial în îmbunătățirea experienței de vizionare, făcând conținutul mai accesibil și mai ușor de înțeles. Sunt deosebit de valoroase pentru persoanele cu deficiențe de auz, permițându-le să se bucure pe deplin de filme și emisiuni. Subtitrările permit, de asemenea, spectatorilor să vizioneze filme într-o limbă străină fără a aștepta o versiune dublată, oferind confortul de a se bucura de noile lansări imediat ce ajung pe ecrane.
În limba engleză, subtitrările sunt adesea denumite fie subtitles, fie closed captioning. Termenul closed captioning este de obicei marcat cu o iconiță CC lângă limba suportată, o practică mai frecventă în Statele Unite. În schimb, termenul mai simplu subtitles este mai des folosit în Europa.
De fapt, nu există nicio diferență între subtitrările închise și subtitrările obișnuite, dar există o concepție greșită comună pe internet că subtitrările închise ar fi mai precise, deși acest lucru nu este adevărat.
Istoria termenului „closed captioning”
Pentru a înțelege mai bine terminologia, să aruncăm o privire asupra istoriei subtitrărilor. În era televiziunii analogice, subtitrările erau plasate direct pe video, creând astfel un cadru unic și inseparabil. Această metodă nu era foarte flexibilă, așa că în anii 1980 au început lucrările pentru îmbunătățirea modului de afișare a subtitrărilor. A fost dezvoltat un nou sistem care transmitea subtitrările pe un canal separat, permițând televizorului să combine două canale într-unul singur. Acest lucru a făcut posibilă activarea și dezactivarea subtitrărilor atunci când era necesar. Totuși, din cauza complexității implementării, acest sistem nu s-a răspândit pe scară largă.
Odată cu apariția formatelor video digitale, a apărut o soluție mai avansată. Codecurile au început să susțină subtitrările direct în fluxul video. Aceasta însemna că subtitrările erau incluse în fișierul video și pentru a le vizualiza, trebuia doar să le activezi în setările televizorului sau ale dispozitivului de redare video. În plus, subtitrările digitale au permis opțiuni multiple de limbi, cum ar fi engleza și spaniola, oferind spectatorilor libertatea de a alege limba preferată.
Deoarece aceste subtitrări trebuiau activate manual, a apărut termenul closed captioning. Aceasta înseamnă că subtitrările sunt prezente, dar ascunse în fluxul digital până când spectatorul decide să le activeze. Termenul a devenit popular în Statele Unite ca un fel de jargon pentru subtitrările controlate de utilizator.
Utilizarea subtitrărilor astăzi
Deși nu mai există o diferență tehnică între subtitrările închise și cele obișnuite, era digitală a schimbat semnificativ modul în care sunt utilizate subtitrările. Astăzi, este obișnuit ca filmele filmate în limba engleză să ofere mai multe piste de subtitrare în diferite limbi, permițând spectatorilor să aleagă cu ușurință limba dorită.
Subtitrările automate sunt o dezvoltare mai recentă și diferă de subtitrările tradiționale create de studio. Acestea sunt generate de servere care folosesc software pentru a analiza pista audio a filmului și pentru a crea subtitrări în timp real. Deoarece aceste subtitrări sunt afișate doar la cerere, ele se încadrează și în categoria closed captioning. Un dezavantaj semnificativ al subtitrărilor automate este posibila apariție de erori din cauza limitărilor recunoașterii vorbirii. Pentru a ajuta spectatorii să le identifice, aceste subtitrări sunt adesea etichetate ca generat automat.
